Informaţii legale

Cu excepţia cazurilor în care se specifică altfel, toate drepturile de autor şi alte drepturi menţionate la prima pagină şi în paginile de sub-domeniu ale site-ului http://impact-study.co.uk sunt deţinute de Institutul de cercetare a cancerului of 123 Old Brompton Rd London SW7 3RP, (companie de caritate, non profit, cu răspundere limitată şi înregistrată în Anglia sub nr. 534147).

Toate utilizările site-ului se supun termenilor şi condiţiilor de utilizare care urmează:

1. Puteţi folosi toate materialele de pe site în scop personal, necomercial ca o resursă de informaţii personale, cu bună credinţă. Informaţii sigure privind studiul şi ultimele versiuni ale documentaţiei studiului se află în secţiunea restricţionată a acestui website şi pot fi folosite de colaboratorii studiului IMPACT cu unicul scop de participare la studiul IMPACT. Alte tipuri de utilizare necesită acordul scris prealabil al Institutului.

2. Scopul site-ului este acela de a fi accesat de utilizatori din Marea Britanie şi internaţionali. Utilizatorii din afara Marii Britanii pot considera că, deşi s-au făcut eforturi de a aduna informaţiile în aşa fel încât să întrunească nevoile unei comunităţi internaţionale, informaţiile de pe site pot să nu fie relevante pentru aceştia şi accesarea site-ului poate fi restricţionată de legile locale.

3. Nu veţi putea folosi site-ul:

• pentru postarea, încărcarea, trimiterea de e-mail-uri sau alte transmiteri ale materialelor, publicaţiilor, difuzarea, folosirea sau posesia care ar putea leza drepturile vreunei persoane sau care este ilegală în orice privinţă;
• pentru postarea, încărcarea, trimiterea de e-mail-uri sau alte transmiteri nesolicitate şi neautorizate de materiale promoţionale şi publicitare, „junk mail”, „spam”, „scrisori în lanţ”, „scheme piramidale”, sau alte forme de solicitare sau exploatare comercială;
• pentru postarea, încărcarea, trimiterea de e-mail-uri sau alte transmiteri de materiale care conţin viruşi de software sau alte tipuri de coduri de computer, fişiere sau programe destinate întreruperii, restricţionării, distrugerii, limitării funcţionării software-ului sau hardware-ului computerului sau echipamentelor de telecomunicaţie;
• în orice mod care este abuziv, defăimător sau obscen sau care hărţuieşte; provoacă suferinţa sau inconveniente unei persoane sau care ar putea restricţiona sau împiedica utilizarea cu plăcere a site-ului de orice persoană;
• pentru a crea o bază de date (electronic sau altfel) care include materiale descărcate sau obţinute de pe site;
• pentru transmiterea sau re-circularea materialelor obţinute de pe site către terţe persoane;
• în aşa fel încât să se şteargă dreptul de autor sau marca de înregistrare de pe copiile materialului realizate în conformitate cu aceşti termeni; sau
• în aşa fel care să provoace o proastă reputaţie Institutului.

4. Informaţiile oferite pe site au doar scop recreaţional, informativ, necomercial Deşi s-au făcut eforturi pentru asigurarea acurateţei informaţiilor oferite de Institut, angajaţii şi agenţii săi din aceste pagini, conţinutul site-ului este supus în mod natural modificărilor. În acele pagini ale site-ului care sunt accesibile publicului, şi care conţin informaţii medicale sau legale, Institutul nu poate garanta acurateţea sau caracterul complet al acestor informaţii. În cazul în care sunt descărcate documente de studiu din secţiunea restricţionată a website-ului, trebuie verificată actualitatea lor la cu centrul de date. Site-ul trebuie folosit numai ca suport, şi nu poate înlocui sfatul medicului dumneavoastră, consultantului sau altui consilier.

SUNTEŢI RESPONSABIL PENTRU VERIFICAREA ACURATEŢEI FAPTELOR ŞI OPINIILOR RELEVANTE OFERITE PE SITE ÎNAINTE DE ASUMAREA ORICĂRUI ANGAJAMENT PE BAZA LOR.

5. Institutul nu poate garanta că utilizarea site-ului va fi lipsită de eroare şi/sau întreruperi. Institutul, directorii săi, cei apropiaţi, angajaţii şi reprezentanţii exclud, pe cât este posibil legal, răspunderea şi responsabilitatea lor pentru defecţiuni (altele decât responsabilitatea pentru decesul sau rănirea fizică ce rezultă din neglijenţa Institutului sau a funcţionarilor săi) inclusiv, dar nelimitându-se la, probele indirecte sau în consecinţă, probele provocate de pierderea şansei sau a oportunităţii, sau alte probleme care rezultă din utilizarea sau pierderea utilizării datelor sau profiturile, din orice acţiune, neglijenţă sau alte acţiuni dăunătoare care rezultă din sau sunt legate de informaţii de pe site sau alte site-uri de pe Internet sau utilizarea acestora.

6. Indiferent dacă informaţiile (inclusiv informaţiile sensibile cu caracter personal) sunt puse la dispoziţie Institutului direct pe Site sau email, trebuie să acceptaţi că aceste metode de comunicare nu sunt 100% sigure. Totuşi, Institutul nu îşi asumă responsabilitatea sau răspunderea pentru problemele (altele decât responsabilitatea pentru decesul sau rănirea personală care rezultă din neglijenţa Institutului sau a funcţionarilor săi) care rezultă din utilizarea greşită sau pierderea datelor sau informaţiilor date Institutului direct pe site sau pe email.

7. Unele pagini ale Site-ului includ link-uri către website-uri externe. Aceste linkuri sunt oferite pentru a vă da posibilitatea de a accesa alte pagini care sunt considerate interesante sau care v-ar putea ajuta. Institutul nu este responsabil de conţinutul acestor site-uri de Internet.

8. S-au făcut eforturi pentru ca site-ul să nu aibă viruşi, dar Institutul nu garantează acest fapt şi sunteţi responsabil de asigurarea unui software instalat adecvat şi care verifică în permanent existenţa viruşilor. Institutul exclude, pe cât este posibil legal, răspunderea şi responsabilitatea sa (altele decât răspunderea pentru decesul sau rănirea fizică care rezultă din neglijenţa Institutului sau a funcţionarilor săi) pentru viruşi sau orice cod de computer, fişiere sau programe desemnate să întrerupă, restricţioneze, distrugă, limiteze funcţionalitatea sau să compromită integritatea sofware-ului sau hardware-ului computerului dvs sau a altor echipamente de telecomunicaţie sau transmisie ca parte a Site-ului.

9. Numele, imaginile şi logo-urile care identifică Institutul sau terţe părţi şi produsele şi serviciile lor, sunt proprietatea Institutului, şi/sau sunt proprietatea terţilor. Orice utilizare a acestor mărci poate fi o încălcare a drepturilor aferente acelor mărci, iar Institutul îşi rezervă toate drepturile de a întări aceste drepturi pe care le are.

10. Aceşti termeni pot varia. Asiguraţi-vă că treceţi în revistă toţi aceşti termeni şi condiţii în mod regulat deoarece se va considera că aţi acceptat modificările în cazul continuaţi să folosiţi site-ul după ce modificările au fost publicate.

11. Dacă termenii şi condiţiile sunt consideraţi ilegale, nevalabile sau neexecutorii, trebuie retrase şi şterse din capitolul de termenii şi condiţii, iar cele rămase vor exista, vor fi în vigoare şi vor continua să fie obligatorii şi executorii.

12. Aceşti termeni şi condiţii vor fi guvernaţi şi interpretaţi în funcţie de legislaţia din Anglia şi Ţara Galilor. Orice dispută care reiese din chestiuni legate de site, va fi exclusiv sub jurisdicţia tribunalelor din Anglia şi Ţara Galilor.

Declaraţie de păstrare a confidenţialităţii Web

La Institutul de cercetare a cancerului ne obligăm să protejăm confidenţialitatea datelor dvs. Această declaraţie este realizată conform cerinţelor Actului de protejare a datelor don 1998 pentru a pune în aplicare contacte de valoare ale practicii de procesare a datelor Institutului care vor guverna procesarea datelor. Dacă aveţi întrebări legate de această declaraţie, contactaţi Managerul de informaţii la Secretariat, Institutul de cercetare a acancerului, 123 Old Brompton Road, Londra SW7 3RP.

Cum strângem informaţii?

Vom obţine informaţii personale de la dvs când doriţi să aflaţi mai multe despre activităţile noastre, să vă înregistraţi, trimiteţi sau primiţi un email sau ne puneţi la dispoziţie informaţii personale. Putem obţine informaţii despre dvs şi de la terţi, de exemplu un prieten sau cercetător care doreşte să vă înştiinţeze în privinţa website-ului.

Ce informaţii strângem?

Tipurile de informaţii strânse pot include nume, data naşterii, adresa de e-mail, adresa poştală, număr de telefon şi fax.
Petru utilizatorii care se înregistrează în secţiunea restricţionată a website-ului, vom aduna următoarele informaţii: Ocupaţie; Clinică/Institut; descrierea ocupaţiei/rolul; arii de expertiză; apartenenţă academică; arii de cercetare etc.

Cum folosim aceste informaţii?

Vom folosi informaţiile personale pentru a vă oferi servicii, produse, informaţii pe care le solicitaţi şi pentru administrare. Vom avea nevoie să împărtăşim informaţiile furnizorilor de servicii şi organizaţiilor asociate în aceste scopuri.
Dacă doriţi să vă înregistraţi pentru a accesa secţiunea restricţionată a website-ului, vom folosi informaţiile adunate în timpul procesului de înregistrare pentru analiza cererii.
Vom dezvălui informaţiile strânse altor părţi exterioare?
După cum este indicat mai sus, vom pune la dispoziţie informaţiile dvs. furnizorilor de servicii şi organizaţiilor asociate. Nu vom vinde, comercializa sau închiria informaţii personale organizaţiilor în scopul strângerii de fonduri.
Vom dezvălui aceste informaţii dacă ne cere legea.

Folosiţi „Cookies”?

Un „cookie” este o informaţie care este trimisă computerului dvs şi înmagazinată pe hard drive pentru a permite expeditorului să vă recunoască când vizitaţi site-ul următoarea dată. Institutul de cercetare a cancerului foloseşte cookies de sesiunepe website-ul studiului IMPACT. Asta înseamnă că expeditorul îşi aminteşte elementele de identificare ale utilizatorilor când vizitează site-ul, excepţie făcând cazul în care se deconectează sau şterg cookies. Nu folosim cookies ale terţilor pe siturile noastre.

Acordul dvs

Punându-ne la dispoziţie datele dvs. personale, vă daţi consimţământul pentru strângerea şi folosirea datelor dvs pe care le oferiţi în conformitate cu scopurile de mai sus şi declaraţia de intimitate.
De asemenea acceptaţi transferul informaţiilor în ţări sau jurisdicţii care nu oferă acelaşi nivel de protecţie a datelor ca Marea Britanie, dacă este necesar în scopurile de mai sus. Dacă vom face acest transfer, ne vom lua toate măsurile pentru protejarea informaţiilor.

Drept de acces

Aveţi dreptul de a solicita o copie a informaţiilor pe care le deţinem despre dvs (pentru care veţi fi taxat cu o sumă mică) şi de a corecta micile greşeli.
Dacă aveţi întrebări în privinţa informaţiilor, contactaţi Managerul de informaţii la adresa de mai sus.

Modificări

Ne rezervăm dreptul de a face modificări la declaraţia de confidenţialitate. Dacă facem asta, vă vom anunţa pe website şi vom considera că aţi acceptat aceste modificări.

Urmaţi acest link pentru a vedea secţiunea de politică de libertate a informaţiilor a Institutului de cercetare a cancerului.